Alergiile - cauze, manifestari, tratamente si preventie

12 septembrie 2023 | Oana Cucu | Niciun comentariu

Alergiile - cauze, manifestari, tratamente si preventie

Ce sunt alergiile?

Alergiile se pot manifesta atunci cand sistemul imunitar are o reactie la o substanta straina. Poate fi polen, venin de albine, par de animale de companie sau un aliment netolerat. Aceste substante straine se numesc alergeni.

Cand alergiile se manifesta fizic, sistemul imunitar produce anticorpi care identifica un anumit alergen ca fiind daunator, chiar daca, de fapt, acesta nu este. Cand o persoana intra in contact cu alergenul, reactia sistemului imunitar poate inflama pielea, sinusurile, caile respiratorii sau sistemul digestiv.

Sistemul imunitar are capacitatea de adaptare la mediul inconjurator. De exemplu, atunci cand organismul intalneste polenul, ar trebui sa realizeze ca este inofensiv. La persoanele cu alergii la polen, sistemul imunitar il percepe ca pe un invadator exterior care ameninta organismul si astfel, il ataca.

Gravitatea alergiilor variaza de la persoana la persoana si se poate manifesta de la iritatii minore la anafilaxie.

Alergiile - cauze, manifestari, tratamente si preventie

Cum arata alergiile? Simptome alergii.

Simptomele alergiilor pot fi variate, in functie de substantele care sunt implicate in declansarea lor, de locul prin care acestea in organism si de intensitatea cu care reactioneaza sistemul imunitar.

Alergie respiratorie cunoscuta ca rinita alergica (febra fanului) se poate manifesta prin:

  • stranut;
  • mancarimi la nas, ochi si in cerul gurii;
  • nas infundat sau rinoree.

Alergiile alimentare pot cauza:

  • furnicaturi in cavitatea bucala;
  • umflarea buzelor, limbii, fetei sau gatului;
  • urticarie;
  • soc anafilactic.

Alergiile la intepaturile de insecte pot avea simptome precum:

  • edem extins in jurul intepaturii;
  • mancarimi sau urticarie pe corp;
  • tuse, presiune in piept, dificultati de respiratie.

Alergiile la medicamente pot declansa:

  • urticarie;
  • prurit;
  • iritatii;
  • umflarea fetei.

Dermatita atopica este tot o forma de alergie si evolueaza cu:

  • mancarimi;
  • roseata;
  • descuamarea pielii.

Anafilaxia si socul anafilactic

Anaflaxia este o reactie severa declansata de unele tipuri de alergii, inclusiv alergiile alimentare si cele la intepaturile de insecte. Anafilaxia este considerata o urgenta medicala imediata, care poate conduce foarte rapid la socul anafilactic. Printre simptomele anafilaxiei si socului anafilactic se numara:

  • pierderea cunostintei;
  • o scadere a tensiunii arteriale;
  • dificultati severe de respiratie;
  • iritatii si eruptii cutanate;
  • ameteala;
  • puls rapid si slab;
  • greata si varsaturi.

Ce declanseaza alergiile?

Se considera ca au un risc mai mare sa dezvolte alergii persoanele care:

  • au un istoric familial de astm sau alergii;
  • sufera deja de astm sau de alte boli cu substrat alergic.

Cat dureaza alergiile?

In general, simptomele alergiei persista atata timp cat alergenul este prezent in organism. Este important de stiut ca simptomele alergice nu depind de tipul de alergen, ci de tipul de alergie de baza.
De asemenea, este posibil ca sistemul imunitar sa fi lucrat in timp la acceptarea presupusului alergen; astfel, reactia sa nu va mai fi ofensiva.

Alergiile - cauze, manifestari, tratamente si preventie

Alergiile - intre fizic si emotional.

Exista si o conexiune intre viata psihica / emotionala si alergiile.
Exemplele oferite de specialisti indica o corespondenta intre un eveniment traumatizant din trecut, care a avut loc simultan cu expunerea persoanei la un alergen. Intregul corp, inclusiv sistemul imunitar, s-a simtit in pericol si a reactionat. In acest proces, s-au inregistrat toti factorii externi ca fiind potentiale pericole. O astfel de amintire impregnata in memoria corpului, inclusiv a psihicului, se poate manifesta mai tarziu in viata. Aceste momente pot fi si oportunitati prin care o persoana se poate vindeca holistic.

Cum se trateaza alergiile?

Tratarea alergiilor este un proces complex, care include atat medicatie, cat si schimbari importante ale stilului de viata.

Evitarea alergenilor

Acolo unde este posibil, se recomanda evitarea substantelor despre care se stie ca declanseaza alergii. Se vor exclude din alimentatie ingredientele intolerabile.

Sistemele de filtrare si purificare a aerului sunt foarte utile in perioadele in care concentratia de alergeni respiratori este mare. De asemenea, lenjeria de pat speciala impotriva acarienilor si-a dovedit eficienta in ameliorarea simptomelor la persoanele alergice.

Tratarea alergiilor

Tratarea alergiilor este un proces complex, care include atat tratament, cat si schimbari importante ale stilului de viata.
In functie de tipul de alergie identificat si de simptomele acesteia, se recomanda asocierea unui tratament menit care sa reduca inflamatia locala si sa moduleze raspunsul sistemului imunitar. Acesta poate fi administrat si sub forma de produse pentru alergii respiratorii sau produse pentru alergii alimentare precum suplimente alimentare, siropuri, tincturi si extracte din plante medicinale cu actiune specifica.

Alergiile - cauze, manifestari, tratamente si preventie

Cum pot fi prevenite alergiile?

Cea mai buna metoda de prevenire a alergiilor este evitarea alergenului, dar acest lucru nu este posibil intotdeauna.

Alergiile la acarieni

  • curata frecvent pernele, perdelele sau mobilierul tapitat prin aspirare si spalare la temperaturi ridicate;
  • foloseste huse de saltea, pilota si perne antiacarieni;
  • foloseste un aspirator cu filtru HEPA;
  • sterge regulat suprafetele de praf.

Alergiile la animalele de companie

  • limiteaza accesul animalului in casa la o zona fara covoare;
  • nu permite accesul animalelor in dormitor;
  • spala animalul de companie cat de des iti permite medicul veterinar;
  • tunde si piaptana patrupedul afara;
  • spala frecvent textilele pe care sta patrupedul;
  • foloseste filtre de aer;
  • imbunatateste ventilatia in locuinta.

Alergiile la mucegai

  • pastreaza locuinta uscata si bine ventilata;
  • renunta la plantele de interior;
  • nu usca rufe in casa;
  • foloseste un dezumidificator performant.

Alergiile alimentare

  • verifica atent eticheta fiecarui produs;
  • comunica foarte clar alergia pe care o ai atunci cand mananci la restaurant;
  • evita locurile in care exista riscul ca alimentele sa intre in contact unul cu celalalt.

Rinita alergica

  • verifica aplicatiile meteo pentru indicele de polen si evita sa iesi in zilele in care acesta e crescut;
  • evita sa usuci rufele afara in perioadele cu indice de polen ridicat;
  • tine usile si geamurile inchise in zilele cu mult polen;
  • fa dus si schimba hainele imediat ce ai venit de afara;
  • evita zonele verzi in perioada de inflorire a plantelor la care esti alergic.

Alergiile la intepaturile de insecte

  • poarta imbracaminte care acopera cat mai bine pielea;
  • mergi incaltat, preferabil cu incaltaminte inchisa cand umbli prin iarba;
  • foloseste repelente impotriva insectelor;
  • evita parfumurile puternice, care atrag insectele.

Alergiile sunt un grup de afectiuni care pot scadea calitatea vietii, care afecteaza peste jumatate din populatia tarilor dezvoltate. Prin urmare, este important sa beneficiezi de un diagnostic precis si de sfaturi eficiente pentru a le gestiona. Nu ezita sa contactezi specialistul atunci cand este nevoie.

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Puterea Plantelor

"Să previi este mai bine și mai simplu decât să vindeci!"
Acesta este motto-ul după care ne ghidăm, și ca urmare rubricile de pe site-ul nostru vor conține informații, sfaturi, "secrete" și rețete despre cum poți avea grijă de tine și de cei dragi.
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram